Il y a toujours quelque chose d'absent qui me tourmente.
Camille Claudel
De multe ori, vrem sa aflam mai multe despre o persoana anume. Aflam diverse lucruri din diverse surse, de incredere sau nu, lucruri care ne contureaza imaginea pe care o avem despre respectiva persoana. Lucruri bune sau rele, curiozitatea ne este pusa la incercare, adesea acceptand orice, numai de dragul de a ne da cu parerea sau de a ne satisface o anume nelamurire. M-au deranjat unele neadevaruri (minciuna fiind pentru mine ceva insuportabil), asa ca am acceptat ideea unor buni prieteni, de a-mi face un site.
Asta, pentru ca oamenii curiosi in ceea ce ma priveste sa caute intai aici, si doar apoi prin alte locuri…nesigure. A fost greu sa fac o selectie a momentelor importante din viata mea, referindu-ma acum strict la teatru si la oamenii importanti pe care i-am intalnit si care m-au influentat. Am avut norocul sa lucrez cu adevarati artisti, care isi iubesc si respecta meseria. Oameni care traiesc frumos, care au un crez, care spera ca tot ceea ce daruiesc ei in fiecare seara pe scena este unic si irepetabil. Actori, regizori, scenografi, muzicieni ce reusesc prin arta lor sa emotioneze si sa ofere clipe magice, de reflectare a realitatii in toata diversitatea sa. Pentru cei care ne privesc din sala, pare simplu..
Dar fiecare clipa, fiecare cuvant, fiecare gest, fiecare zambet sau lacrima, toate ne costa enorm. Nimic nu e intamplator pe scena. Aducem cu noi toate trairile, toate framantarile omenesti – de care nu suntem scutiti, ca actori. Lucram cu sufletul, cu viata noastra
Ma consider o norocoasa ca fac parte din tagma aceasta, ca am prieteni minunati, carora le multumesc pentru sustinerea si incurajarea din momentele grele, ca vin la teatru sa ma vada si ca ma apreciaza. Sper ca in continuare sa nu fac compromisuri si sa am sansa unor roluri cel putin la fel de frumoase precum cele de pana acum.
